28 octombrie 2020- Ziua Internațională a animației
Ziua internațională a
animației
Ziua internațională a animației se
sărbătorește, anual, în data de 28 octombrie, din inițiativa Asociației
Internaționale de Film Animat, membră a UNESCO.
Ziua internațională a animației a fost marcată, în premieră,
în 2002, pentru ca în ultimii ani să fie aniversată în peste 50 de țări din
toată lumea. Printre evenimentele programate cu acest prilej se numără
proiecții de film animat și demonstrații legate de tehnica realizării unui film
animat. Acest al doilea aspect este cu atât mai interesant cu cât filmul animat
nu presupune lucrul doar cu desene sau picturi, ci și cu marionete, figurine de
lut sau din hârtie.
La
28 octombrie 1892, la Musee Grevin din Paris, a fost proiectat primul film
animat din istorie. Pelicula s-a numit ''Pauvre Pierrot'', a cuprins 500 de imagini
pictate și rula timp de 15 minute. A fost o realizare a inventatorului
Charles-Emile Reynaud.
Asociația Internațională de Film Animat a fost înființată în
1960, în Franța. Printre fondatori se numără Norman McLaren, laureat, în 1952,
al Oscarului pentru documentarul ''Neighbors'' și, în 1969, al Premiului BAFTA
pentru animația ''Pas de deux''. În prezent, asociația cuprinde membri din
peste 30 de țări. Printre activitățile sale se numără organizarea de
festivaluri de animație în Ottawa, Hiroshima și Zagreb, precum și decernarea
Premiilor Annie.
Comentarii