Postări

Se afișează postări din iunie, 2024

Sărbătoare la Mereșeni!

Imagine
  La Mereșeni s-a simțit mireasma sărbătorii Duminica Mare. Duminica Mare este una din cele mai luminoase duminici din an. Ne amintim de copilărie prin mirosul de iarbă proaspăt cosită în amestec cu pelinul și alte plante, ce constituie vegetația în perioada respectivă. Gospodarii își împodobesc porțile cu crengi de nuc, pentru a alunga răul și bolile din gospodărie. Tradiția creștină a ales ramurile de nuc, deoarece acestea redau cel mai bine forma limbilor de foc, prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt. Astfel ieri ,împreună cu Casa de Cultură Mereșeni am redescoperit frumosul tradițiilor de Duminica Mare. Sărbătoarea a avut loc într-o mahala a satului unde gospodarii s-au pregătit la cel mai înalt nivel. Mulțumim mult tuturor pentru implicare și efortul depus ca această sărbătoare să fie petrecută atît de frumos.

Ziua Mondială a Mediului

Imagine
  Ziua Mondială a Mediului sau Ziua Mediului Înconjurător, este aniversată în fiecare an pe data de 5 iunie. Această zi a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru celebrarea Conferinței "Ecologia Umană" de la Stockholm și reprezintă elementul cel mai important al "Programului pentru Mediu" al Națiunilor Unite. Astăzi împreună cu utilizatorii bibliotecii am discutat despre Mediul înconjurător și măsurile de protejare a acestuia.